Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140-1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia,  Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedat de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea.
     Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a două bolte clasice ale stilului romanic și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri, cât și în alte forme ornamentale.

     Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de a da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului. 

    Goticul transilvănean s-a impus în secolul al XIII-lea, cu caracteristici conservatoare, dominate de tradițiile romanice. În secolele XIV-XV formele goticului transilvănean au evoluat spre maturitate. Planimetric a fost depășită varianta bisericilor de tip bazilical cu transept (în formă de cruce), precum Biserica Sfânta Maria din Sibiu, în favoarea construcției unor biserici-hală de mari dimensiuni, precum Biserica Neagră din Brașov, Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Reformată din Târgu Mureș etc. În Țara Românească goticul a pătruns la sfârșitul secolului al XIII-lea, tot prin intermediul săsesc. Ilustrativ în acest sens este biserica din Câmpulung. În Moldova stilul gotic a pătruns în secolul al XIV-lea cu influențe săsești și maghiare. Ilustrative în acest sens sunt ruinele Catedralei Catolice din Baia. Sub influența arhitecturii gotice, bisericile ortodoxe din Moldova au preluat elemente gotice caracteristice, precum ancadramentele ferestrelor și portalurilor, contraforți etc., care au participat la sinteza stilului moldovenesc constituit în epoca lui Ștefan cel Mare.

    În Anglia, la începutul secolului al XIX-lea, goticul cunoaște o reevaluare și o nouă recunoaștere, de fapt o „renaștere” denumită gotic renăscută (conform termenului original folosit în engleză Gothic Revival Architecture) sau neogotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total reăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul secolului al XX-lea, arhitectura gotică are o ultimă „tresărire de orgoliu”, producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neogotic, în locuri foarte diferite ale lumii, nu numai în Europa, ci și în Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Filipine, India ș.a.m.d.

Catedrala din Coutance, Franța.

    Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originare odată cu construcția numită Bazilica Sfântul Denis, biserica abației din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a Sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare. Astfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugată sute de ani mai târziu.

     Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face apariția un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă „barbară”, „gotică” de la numele celor mai cunoscuți „barbari” ai sfârșitului antichității. În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială a romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc butant). Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frânt sau ogivă, la care presiunea vertical este mult mai redusă. Meșterii înșirau pe patru coloane, dispuse în plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane diagonal opuse. Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obține o construcție foarte solidă, capabilă să susțină, prin încrucișarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealaltă invenție, sprijină, din exterior, pereții înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolților. Aceste soluții au îngăduit o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai răspândit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălțime amețitoare, al cărui vârf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers. Primele catedrale gotice au apărut în inima Franței, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abațială de la Saint-Denis din Paris, înălțată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea.

     Au urmat, între 1150 și 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave și o fațadă admirabilă. Întregul ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua este catedrală din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franța. În sfârșit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franței. În Germania, goticul pătrunde mai târziu, influențat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt: domurile din Köln, Nűrnberg și Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul „bisericii-hală”, cu trei nave de înălțimi egale. În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent. Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury. Și Spania stă sub influența goticului francez, adus de pelerinii sosiți în Peninsula Iberică de dincolo de Munții Pirinei. Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo. În sfârșit, Italia rămâne refractară inovațiilor gotice, datorită puternicei rezistențe a influențelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano, înălțat pe parcursul a cinci secole. În schimb, Italia, mai mult decât orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă. Zeci de palate comunale din orașele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganță și armonie. Printre cele mai faimoase edificii civile se numără Palatul Dogilor din Veneția și admirabila „Casa de aur” (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din lagună.