În muzică, mişcarea Goth a apărut la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, în Anglia, şi s-a răspândit în diferite forme în Europa şi în Statele Unite ale Americii. Această mişcare îşi are rădăcinile în mişcările muzicale punk şi new wave, la care s-au adăugat elemente din romanele gotice şi din filmele expresioniste germane.

Mişcarea Goth se caracterizează, mai ales, printr-un stil sobru spre macabru, estetica vestimentaţiei fiind bazată pe culori întunecate la care se adaugă accesorii şi elemente mistice, provocatoare. Ea se manifestă îndeosebi către periferia societăţii şi este uneori asemuită cu satanismul, deşi nu are nicio legătură cu acesta sau cu vreun cult religios. Membrii gotici abuzează de simbolurile religioase, mai ales a celor iudeo-creştine, cum ar fi crucifixuri, Steaua lui David etc.

Cu toate că a fost dispreţuit şi batjocorit de Renaştere, goticul a constituit o perioadă de avânt pentru umanitate. Arta gotică a dat lumii capodopere comparabile cu cele mai mari creaţii ale geniului uman. Epoca artei gotice a fost supusă, de-a lungul istoriei artelor, unor aprige şi vehemente contestări, dar a şi beneficiat de elogii entuziaste. Pentru arhitectul francez Eugène Viollet-le-Duc, renumit pentru restaurarea edificiilor medievale, goticul era „singura arhitectură originală care a apărut în lume după antichitate”5.

Goticul a creat însă sentimente fără de care arta Renaşterii ar fi de neconceput, maeştrii goticului fiind primii care, după secole, au reuşit să (re)demonstreze în mod conştient că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, aşa cum spunea filozoful grec Protagoras.